Despre acest condition
Anevrism de aortă
O dilatare localizată, patologică, a aortei, cauzată de slăbirea peretelui acesteia, cu risc de rupere. Aproximativ 20-30% dintre cazuri sunt legate de o predispoziție ereditară.
Boala aortică toracică ereditară cuprinde un grup de afecțiuni care predispun la anevrism al aortei toracice și disecție (TAAD), o urgență care pune viața în pericol, în care peretele aortic se rupe și provoacă hemoragie masivă. Aproximativ 20% dintre anevrismele aortei toracice au o bază familială. Variantele FBN1 cauzează sindromul Marfan (prevalență de aproximativ 1 la 5.000), care afectează aorta, ochii și scheletul. Variantele TGFBR1 cauzează sindromul Loeys-Dietz, caracterizat prin boală aortică agresivă cu debut precoce, trăsături craniofaciale și fragilitate tisulară. Variantele MYH11 cauzează TAAD familial non-sindromic, adesea asociat cu persistența canalului arterial. Toate cele trei urmează moștenire autozomal dominantă. Disecția aortică poate apărea fără avertisment la diametre aortice considerate sigure în populația generală, în special în sindromul Loeys-Dietz, unde dilatarea aortică agresivă și disecția pot apărea la diametre aortice relativ mici.
FBN1 codifică fibrilina-1, o componentă structurală majoră a microfibrilelor matricei extracelulare; variantele patogene slăbesc țesutul conjunctiv și dereglează semnalizarea factorului de creștere transformant beta (TGF-β), provocând dilatarea progresivă a rădăcinii aortei. Au fost catalogate peste 3.000 de variante FBN1. TGFBR1 codifică un receptor TGF-β de tip I; variantele cu pierdere de funcție cresc, paradoxal, semnalizarea TGF-β în peretele aortic, favorizând formarea unui anevrism mai agresiv. MYH11 codifică lanțul greu al miozinei din mușchiul neted; variantele afectează contracția celulelor musculare netede vasculare, compromițând integritatea peretelui aortic. În total, unsprezece gene au un risc confirmat, cu penetranță ridicată, pentru TAAD, dar trei (FBN1, TGFBR1 și MYH11) explică majoritatea cazurilor ereditare.
Confirmarea unui diagnostic de boală aortică ereditară transformă managementul într-o prevenție agresivă. Pentru boala asociată FBN1, imagistica regulată (ecocardiografie sau CT/RMN) monitorizează diametrul rădăcinii aortei; beta-blocantele sau antagoniștii receptorilor angiotensinei II încetinesc dilatarea aortică și întârzie disecția. Înlocuirea profilactică a rădăcinii aortei se propune atunci când rădăcina aortei atinge un prag de diametru specific fiecărei gene: în mod tipic 5,0-5,5 cm pentru FBN1, dar mult mai mic (~5,0 cm) pentru TGFBR1, deoarece riscul de disecție este mai mare la diametre mai mici. Pragurile specifice genei sunt esențiale: utilizarea criteriului greșit întârzie intervenția chirurgicală necesară și crește riscul de moarte subită. Identificarea unei variante patogene permite testarea în cascadă a rudelor, ghidând supravegherea imagistică și planificarea chirurgicală. Se recomandă restricționarea activității (evitarea sporturilor intense).
Variantele FBN1, TGFBR1 și MYH11 au fenotipuri distincte și praguri chirurgicale diferite: FBN1 este în mod tipic mai ușoară, TGFBR1 mai agresivă, cu prag de disecție mai scăzut, iar MYH11 TAAD non-sindromic.
