Despre acest condition
Talasemie
Tulburări ereditare ale sângelui în care organismul produce prea puțină hemoglobină, din cauza variantelor din genele pentru alfa-globină (HBA1, HBA2) sau beta-globină (HBB). Severitatea variază de la purtători fără simptome până la anemie severă, care necesită transfuzii regulate.
Sindroamele talasemice sunt hemoglobinopatii autozomal recesive, cauzate de scăderea sau absența producției lanțurilor alfa- sau beta-globinice, ceea ce duce la sinteza dezechilibrată a lanțurilor globinice, eritropoieză ineficientă și anemie hemolitică cronică. Împreună, talasemiile sunt cele mai frecvente boli monogenice din lume: se estimează că 270 de milioane de persoane sunt purtătoare ale unei variante talasemice, iar aproximativ 60.000 de copii grav afectați se nasc anual. Frecvența purtătorilor de talasemie este cea mai mare în regiunile endemice pentru malarie: zona mediteraneeană, Africa subsahariană, Orientul Mijlociu, Asia de Sud și de Sud-Est și sudul Chinei.
Alfa-talasemia este cauzată de deleții sau mutații care afectează genele HBA1 și HBA2 de pe cromozomul 16p13.3. Deoarece există patru copii ale genei alfa-globinei (două HBA1 și două HBA2 pe fiecare cromozom 16), severitatea alfa-talasemiei urmează un gradient dependent de doză: o genă deletată (alfa-talasemie cu purtător silențios), două gene deletate (alfa-talasemie minoră), trei gene deletate (boala HbH, anemie moderată), patru gene deletate (hidropsia fetală Hb Bart's, invariabil fatală in utero fără intervenție). Beta-talasemia este cauzată de mutații punctiforme sau inserții/deleții mici în gena HBB. Beta-talasemia majoră (anemia Cooley, beta⁰/beta⁰) necesită transfuzii pe tot parcursul vieții; beta-talasemia intermediară are severitate variabilă; trăsătura beta-talasemică este asimptomatică.
Arhitectura genetică a talasemiei este printre cele mai complexe dintre toate bolile mendeliene. Au fost caracterizate peste 300 de variante ale beta-globinei și zeci de tipuri de deleții ale alfa-globinei. Heterozigoza compusă (moștenirea unor variante talasemice diferite de la fiecare părinte) generează fenotipuri care nu pot fi prezise din niciuna dintre variante luată separat. Coexistența alfa- și beta-talasemiei modifică severitatea bolii: alfa-talasemia concomitentă reduce dezechilibrul lanțurilor globinice din beta-talasemie, ameliorând paradoxal afecțiunea. Terapia genică (betibeglogene autotemcel, aprobată în 2022) și editarea genică (exagamglogene autotemcel/exa-cel, aprobată în 2023) oferă potențial curativ pentru pacienții dependenți de transfuzii, făcând genotiparea definitivă direct utilă din punct de vedere terapeutic.
Alfa- și beta-talasemia implică gene și modele de transmitere diferite. Combinațiile heterozigote compuse generează fenotipuri clinice distincte, care nu pot fi prezise doar din testarea variantelor individuale.
